Visul meu, de mica, a fost sa calatoresc. Poate si pentru ca, in timp ce copiii de la bloc mergeau la mare si la munte cu parintii, eu imi petreceam vacantele la tara, in compania bunicilor. Cand mergeam cu trenul spre bunici, dupa ce treceam de Lugoj, ma lipeam de fereastra si incepeam sa visez la locurile pe langa care treceam, imi imaginam cum ar fi sa ma plimb, cu un rucsac cu merinde in spate, pe dealuri si prin paduri.
Acum, privind in urma, realizez ca vacantele la bunici au fost cele mai frumoase clipe din viata mea si as vrea sa pot da timpul inapoi, sa mai am cantatul cocosului in puterea noptii, mirosul de fan proaspat cosit, expeditiile impreuna cu bunicul la stana, la cosit sau la stupi, unde singura mea grija era sa vad ce mai face Neluta, iapa binicului pe care o considera membru al gfamiliei, sa mai am patul magic de sub nuc unde, in zilele calduroase de vara, dupa ce mancam afara, bunicul atipea nitel, in cotcodaceala de gaini care-si faceau reclama la oul proaspat faurit. Sa mai fie iapa Nela, catelusul Azorel care s-a dovedit a fi Azorica cand a venit acasa ca un ou Kinder Surprize cu trei catei in burtica, iepurasul negru care traia singur in curte, alaturi de gaini. Dar, in primul rand, as vrea sa-i mai am pe ei, sa-i pot mangaia, sa-i pot simti si sa le spun cat de minunati sunt, sa le aud glasul dulce cand, dupa o zi de truda, ne intalneam cu totii la masa si povesteam despre toate minunatiile de pe lume. Ei s-au mutat demult in alta parte…au plecat pe rand si le-a fost greu tare la plecare. Le-a fost greu si in viata dar eu cred ca au avut o viata frumoasa si le-a fost bine impreauna.
Parintii nostri nu prea aveau nici bani si nici chef sa ne trimita in excursii, cred ca era si greu pe vremea aceea sa cresti 3 copii, sa te imparti intre servici, casa, facultate plus educatia copiilor, cozi la alimente si…ce mai aveau ei pe cap la vremea aceea, pentru ca noi eram mici si aveam doar grija jocului din fata blocului cu ceilalti copiii de la scara, nu prea ne interesa ca nu se gaseste carne in magazine sau ca painea se da pe cartela. Dar, nu stau eu sa-i judec acum, pt ca au facut si ei ce au putut si ce au crezut ca e mai bine pentru noi. Cert este ca aceste lipsuri mi-au intensificat foarte mult dorinta de a calatori si, pot spune ca cea mai fericita sunt cand incep sa imi fac bagajele pentru a merge intr-un loc necunoscut.
Asa ca, de cand am inceput sa castig cate-un banut, l-am investit in calatorii, incercand sa adun mereu amintiri si fotografii frumoase. Recunosc ca si ideea cu confectionarea produselor handmade mi-a venit tot din dorinta de a avea niste banuti in plus pentru excurisii. Apoi, a inceput sa-mi placa asa mult ce fac ca nu m-am mai putut opri. Dar, asta e o alta poveste de care ma voi ocupa intr-un „episod” viitor.
Anul trecut am poprnit-o spre Iasi pentru ca nu mai fusesem niciodata in partea aceea si ne-am oprit la Buzau, la Vulcanii Noroiosi. Asta a fost…pe vremea cireselor copate, cand cerul era limpede si dealurile pline de verdeata, de fluturi si alte gaze.
Vulcanii Noroiosi sunt doua platouri unice care se intind pe raza comunelor Scortoasa si Berca, mai exact la 12 km departare de comuna Berca. Prietenul meu Google m-a informat ca vulcanii sunt cumoscuti in zona si sub denumirea de „pacle”, de aici cred ca vine si denumirea de Paclele mari si Paclele mici. Mi-a mai spus si ca sunt „reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă.”Aici m-a ajutat un pic Wikipedia.
Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioși
Drumul pana la ei este foarte accesibil, se ajunge lejer cu masina iar dealurile din imprejurimi sunt numai bune pentru un pranz in aer liber, cu miros de iarba proaspata si zumzet de albine.
Mi-a palcut foarte mult locul, peisajul selenar m-a dus cu gandul la o excursie pe luna. Excursie pe care probabil ca nu o voi face niciodata :D, atat din motive finaciare dar mai ales pentru ca, recunosc, mie imi place sa simt pamantul sub picioare.
La intrarea in rezervatie, alaturi de indemnul „Nu plecati pana nu mancati, Ciorba si carnati, Nu o sa regretati! ” ne-a intampinat un nene care ne-a spus ca ar fi bine, daca suntem fumatori, sa lasam tigarile stinse, pentru a nu face bum.L-am asigurat ca nu este cazul si am pornit sa exploram.
Dar, mai bine va arat cateva fotografii, poate va fac pofta de calatorii, ca vine primavara si e pacat sa mai stam in casa cu telecomanda in mana si sa facem gaura in canapea.
Va doresc calatorie placuta si, va astept cu impresii !