Remember – ce faceam acum aproximativ 18 ani

Azi se implinesc 18 ani de cand Kurt Cobain a ales sa nu mai fie.

Nu intentionez sa-mi pun intrebari de genul ” de ce s-a intamplat asta”, ” ce l-a determinat sa se sinucida” deoarece consider ca nu avem noi dreptul sa-i judecam pe alti oameni si, sunt de parere ca fiecare isi este propriul stapan si este responsabil de faptele sale, sau cel putin asa ar trebui sa fie, aici subiectul este destul de delicat si poate fi mult dezbatut. Dar, cred ca in 18 ani de cand s-a intamplat au fost destui  cei care si-au dat cu parerea, nu mai e necesara inca o parere in plus.

Nu este o zi pe care am notat-o in calendar, sa mi-o amintesc in fiecare an, am auzit stirea la televizor  si m-a facut sa ma gandesc cum eram eu pe vremea aceea, cand eram un pui de om zapacit care-si punea diverse probleme despre ce se face cand va fi mare.

Deci, in primavara lui 1994 aveam 13 ani, eram tanara scolarita in clasa a V-a, dezorientata si fara vreun scop in viata. Dar, ma gandesc acum ca la 13 ani nu prea sunt multi copii care stiu ce vor sa se faca cand sunt mari, deci…zic eu ca eram un copil normal.

De moartea lui Kurt  Cobain am aflat de la prietena lui sora-mea, vecina Laura de la etajul  4, care era fana inraita si care i-a adus la cunostinta sora-mii. Nu pot sa zic ca m-a afectat prea tare atunci, deoarece cultura mea muzicala se  rezuma la cateva casete, printre care preferatele erau  Scorpions, Jason Donovan , Madalina Manole si parca Talisman. Mai stateau cuminti langa casetofon Vacanta Mare, la mare cautare pe vremea aceea, si cateva casete cu muzica inregistrata de la radio. Aaaa, si sa nu uit de discurile adunate de parintii mei, printre care era si Savoy cu “Apa trece, pietrele raman”, care era preferata mea 😀

Mai tarziu, cand eram la liceu, m-am dat si eu deadevaratelea  cu  Nirvana, Guns’N Roses si Metallica, mai mult pentru ca “dadea bine la public”. Eram impartiti in doua mari categorii… iubitorii de Michael Jackson si “metalistii”, cum umbla vorba pe la bunica-mea, pe la tara. Si, cum pe Michael Jackson nu l-am prea avut la suflet, am considerat rock-ul mai grozav.

Deh…acum la batranete m-am spurcat cu jazz, muzica clasica, muzica de relaxare si orice descreteste nervii pusi pe bigudiuri.

Cand eram piticoata bucuriile erau marunte si zilele treceau incet, cand  ma intorceam cu prietenele mele de la scoala ne opream  “pe banca” (aveam noi un loc secret, in fata unui bloc unde nu erau locatari uraciosi sa ne goneasca) unde mai povesteam si,  daca aveam bani  luam  fiecare cate o inghetata la cornet de la Piata Dacia. Sau, daca banutii erau mai multi mergeam la cofetarie, luam cate-un dobos sau cremes, plus un suc. Asta in zilele de dezmat  culinar, desigur !

Acum, cand pot sa imi iau cate prajituri poftesc, sa stau la povesti cu prietenii trei zile si trei nopti, sa mananc inghetata in orice anotimp si ce cantitate vreau, fara sa-mi poarte cineva de grija ca racesc, mi se pare tare frumos ca stiam sa ne bucuram asa de fiecare clipa si tare-as vrea sa ma pot da de trei ori peste cap  si sa ma fac iar mica. Dar, atunci nu mai puteam de nerabdare sa ma fac om mare, sa am si eu banii mei si sa stau afara cat vreau, fara sa ma cheme ai mei in casa.

Tot pe la 13 ani am avut prima dragoste secreta, un papusel de coleg de clasa blondut cu care la sfarsitul clasei a IV-a am dansat primul dans din viata mea. Am deschis balul, cum s-ar spune, baiatul cred ca mai umblase cu parintii lui pe la nunti, botezuri sau taieri de mot de genul acesta pentru ca, spre deosebire de alti colegi, mai bleguti, a avut curajul sa invite o fata la dans. M-a tinut pasiunea pana in clasa a V-a, pana cand l-a mutat “diriga” cu mine in banca si mi s-a parut mie ca nu mai este chiar asa grozav, uneori imi parea chiar plictisitor. Si, ma enerva ca tot ma tinea de vorba in ore si copia de la mine la lucrari.

Nu imi amintesc ceva anume de la aceasta varsta dar stiu ca era frumos, singurele griji erau cu scoala, ma lua tata la intrebari despre temele la mate, avea el o obsesie cum ca daca stii matematica ajungi om mare in viata. N-as vrea acum sa-l dezamagesc  dar matematica nu prea mi-a folosit la multe in viata asta si nici vreun geniu n-am devenit.

Vacantele de vara le faceam toate la tara impreuna cu fratii mei mai mari si tare frumos mai era, de obicei eram foarte ocupati, toata ziua eram la joaca cu copiii si abia reusea sa ne adune bunica la masa. Imi amintesc ca erau nelipsite in meniul zilnic laptele, branza, ouale in tigaie (avea bunica o reteta secreta si o tigaie magica, mostenire de familie), painea de casa facuta in cuptor oltenesc  si salata de rosii proaspat culese din gradina. Imi amintesc cu mare drag de mesele de vara, cand ne adunam seara si mancam afara sub nuc, aveau bunicii o masa mare cu bancuta, ne adunam cu totii si impreuna cu bunica aduceam bunatatile, radeam si povesteam despre toti si toate, bunicul o mai tachina pe bunica, ca tare draga ii mai era si ea chicotea ca un soricel, un pic enervata. Tot la mesele de vara se facea schimb si de barfe, fiecare venea cu ce a aflat peste zi, aflam ca a lui cutarica se “tine” cu a lui cutarescu, ca icsulescu a terminat de cules porumbul, ca igreculescu  si-a cumparat iapa noua  si orice era de actualitate si se difuza la “radio santul”, adica tot ce circula din gura in gura, printre babele spargatoare de seminte de floarea soarelui de la coltul strazii. Bunica era aducatoare de vesti  despre viata sociala a satului si bunicul de stiri despre agricultura. Oricum, conversatia era delicioasa si o mai condimentam si noi cu intrebari, in speranta ca aflam mai multe.

Apoi, a fost perioada cu Dallas-ul, a fost si inconfundabilul comentator sportiv Ilie Dobre, cu  al lui “Goooooolllllll” ce se auzea in tot cartierul cand masculii feroce din fiecare familie ascultau etapa, au fost napolitanele “Danut”  facute de fosta fabrica “Bega Pam”, a fost Pepsi la litru cu reclama lui Nea Nicu si multe alte momente frumoase pe care nu mi le amintesc acum dar care vor iesi la iveala intr-o zi si imi vor aduce zambetul pe buze.

Deci, cam asa eram pe vremea cand  solistul trupei  Nirvana a ales sa se mute in cimitir: brunetica, slabanoaga (am fost un copil destul de desirat, recunosc, cu toate ca ai mei ma hraneau bine, nu prea se prindea nimic de mine), cu un off in suflet pentru o perioada scurta, din cauza iubirii secrete care asa a ramas pana in ziua de azi, cu prietene dragi cu care pierdeam vremea la o inghetata in drumul spre casa si cu bunici frumosi  la suflet si intelepti, care stiau sa faca din fiecare zi o sarbatoare. Per total, un copil normal si fericit, cu grijile specifice varstei, nimic in plus, oarecum indiferenta la marile probleme mondiale.

Desigur, au fost si zile mai putin frumoase dar au ramas undeva departe, uitate intr-un pod de casa  prafuit si ies din cotloane odata la cativa ani, ca niste monstruleti neastamparati.

Cum sa faci o pasare si o pisica fericita – tutorial cu mancare homemade pentru pasari si bucurie pentru suflet

Noi locuim la etajul 1 si la fereasta de la bucatarie ne ” bate” in geam un corcodus care este sursa de bucurie pentru noi in orice anotimp. Primavara este plin de flori si ne bem cafeaua bucurandu-ne ochii si nasul de ce ne ofera, apoi fructele verzi pot fi o sursa buna pentru acrit ciorbele, cand se coc fructele ne amuzam copios de « ochiul blocului », si anume un tataie care locuieste la parter si, in mod organizat, intinde folie de plastic pe jos, iar cu batul lung, sa ajunga pana-n varf, scutura si aduna tot ce se poate, sa puna la butoi pentru o tuiculita. Unde are cazanul nu stim ca mirous de tuica fiarta nu e prin cartier. Dar, precis are el un loc.

Tataie asta este un mos simpatic  si, cum spuneam, e ochiul secret al blocului. Cred ca orice bloc are cate-un tataie si trebuie sa recunosc ca are farmecul lui. Are o responsabilitate foarte mare fata de bloc si locatari pe care si-o asuma cu toata seriozitatea.  Stie cand vine postasul, cand vine omul cu curentul, are cheia de la beci, supravegheaza sa vada daca nu care cumva, doamne fereste, arunci gunoaiele pe langa tomberon, stie cand « doamna de la trei a alunecat pe gheata chiar aici langa scara, si sa ai grija domnisoara, sa nu patesti la fel » , si e vesnic certat cu interfonul, care nu functioneaza asa cum ar vrea el. O supravegheaza si pe doamna administratoare cand incaseaza intretinerea, pt.  ca cea veche a fugit cu banii locatarilor iar paza buna trece primejdia rea.

Ca orice batran, ii place vorba si e tare bucuros daca-l intrebi de sanatate, de politica, dar mai ales de problemele administrative ale blocului. Are si o doamna “mamaie” simpatica, care iese dupa el in gradina, imbracata regulamentar in halat de monton, cu basma si cu mainile in sold. Noi banuim ca iese sa-i dea indicatii pretioase dar…cine poate sti, ca n-am stat sa tragem cu urechea, ne-am gandit ca e suficient un om in bloc foarte bine informat.

Acum, de cand cu cosmarul asta alb,  imi venea sa-l pup de drag in fiecare dimineata, cand il vedeam cum curata el constiincios aleea, sa nu cada cetateanul sa-si rupa vre-un oscior. E singurul de la noi din cartier care a pus mana pe lopata.

Dar, m-am luat cu vorba si altceva am vrut sa spun, si anume despre copacul fermecat care aduce multe zambete.

Iarna, la noi la fereastra e si hotel si restaurant, noi fiind responsabili cu aprovizionarea. Vin pasarile verzi cu burta galbena (eu le zic sticleti dar nu stiu daca este denumirea corecta ) si sunt tare bucuroase de ” farfuriile”cu mancare pe care noi le oferim cu mult drag.

Dar, sa va dau si voua reteta, pentru ca este foarte simplu si ieftin sa faci o pasare fericita la, cand gerul este aprig. Si, e frumos sa stai dimineata cu cafeaua aburinda sub nas si sa-i vezi  cum se bucura de bunatati.

Reteta am luat-o dintr-o carte veche, cu secrete de-ale  bunicii, care contine multe sfaturi pentru intretinerea casei si a gradinii si pentru bucuria sufletului, cu care voi reveni in alt articol.

Aveti nevoie de jumatate pachet de margarina, o punga de seminte pentru pasari si o plasa cu ochiuri, nu foarte mari (noi am pastra o plasuta de la portocale)

Margarina se lasa la temperatura camerei pentru a se inmuia un pic, dupa care se pune intr-un castron si se amesteca cu semintele.Din plasa cu ochiuri se formeaza saculeti iar din compozitia din castron se formeaza bilute. Se baga bilutele cu mancare in saculetii formati, se leaga la gura si, mancarea pentru pasari este numai buna de servit.

Mancarea se prinde de crengutele copacilor iar pisica se pastreaza dupa fereastra bine inchisa, pentru a urmari captivata programul de la televizor si pentru a evita discutiile de genul: “scoate vrabiuta din gura, pfiuuuu, pfiuuu, nu e voie sa mananci pasarea, e si ea suflet” (asta in cazul in care sunteti posesorii unei pisici)

Mancare pentru pasariMancare pentru pasariMancare pentru pasariMancare pentru pasari

Acesta este spectacolul oferit in fiecare dimineata de prietenii zburatori:

Mancare pentru pasari

Prieteni necuvantatori

Mici necuvantatoare

Acestia sunt musafirii prezenti zilnic la restaurant. La hotel avem alti clienti, vin doar seara si isi iau zborul dimineata. Dorm ca niste gaini. Uneori sunt 5 clienti, alteori doar 2.

Pasari

Zapada in Bucuresti, miros de cafea si zile frumoase

In Bucuresti ninge de cateva ore bune. Pe sosele se circula greu, claxoanele sunt solicitate la maxim si nervii intinsi. Dar, daca aceste aspecte reusesc sa treaca neobservate, e chiar frumos. Copacii si masini ingropate in zapada, trecatori zambind, catei alergand dupa bulgari de zapada, copii galagiosi. Asta am vazut in drum spre metrou si tare m-am bucurat.

La metrou am impartit bara cu un baiat care avea in mana un pahar cu cafea aburinda. A atras privirile si invidia tuturor si, mai ca-mi venea sa-l rog sa ma lase macar o inghititura sa iau. Si ma gandeam, in timp ce  adulmecam licoarea magica…cat de usor e sa-ti faci o zi frumoasa…si cum poate sa-ti fie bine numai asa, pentru ca esti destul de incapatanat sa vrei tu asta !

La Eroilor a urcat o domnisoara care citea dintr-un caiet…probelme de chimie cred, nu am ajuns sa vad asa bine. In spatele ei, o doamna curioasa citea aceleasi probleme. Mi s-a parut foarte amuzanta doamna care incerca sa priveasca discret ceva ce nu o interesa. Am ajuns la concluzia ca nu exista intimitate in metrou 😀

In rest, oameni colorat imbracati care citeau carti. Azi nu am vazut nici un ziar Clik sau vreun alt ziar de scandal care scrie despre nimic.

Vreau sa v-o prezint si pe colega mea de birou, Florica, care-mi face zilele frumoase:

Flori de apartament

 

Eu am inceput frumos ziua.

Va doresc si voua o zi extraordinara, plina de caldura si zambete!

Voi ce faceti frumos pentru suflet, pentru a va face zilele frumoase?

 

Dragoste la prima vedere cu blondul de la semafor

Ne-am intalnit in aceasta dimineata. Pasea timid si usor dezorientat  prin multimea de oameni ce ieseau de la metrou. S-a alaturat haitei. A asteptat cuminte la semafor, pana s-a facut verde. Dupa ce a trecut cam o jumatate din  “haita”, s-a induplecat si el sa se aventureze la traversarea strazii. Apoi,  s-a uitat timid in jur si si-a ales un prieten pe care sa il insoteasca. Prieten imaginar probabil, nu stiu precis ce e intre urechile unui catel. Un baiat cu parul inelat  care, ca si mine, l-a observat in multimea de oameni prea preocupati de propriile vieti pentru a privi in jur si a-si bucura sufletele. L-a insotit pret de vreo 5 strazi,avand mare atentie sa nu-l piarda, chiar s-a zburlit la un alt patruped brunet,  dupa care drumurile li s-au despartit. S-au privit si parca si-au multumit pentru calatoria placuta pe care au facut-o impreuna.

Mie mi-a facut ziua mai frumoasa, cred ca si partenerului de drum.

Arata cam asa, dar mult mai simpatic:

 

catei

Nu sunt o mare admiratoare a cainilor  vagabonzi pentru ca am avut cateva experiente neplacute, au fost unii mai putin prietenosi cu mine. Si, cred ca intr-o lume civilizata nu au ce cauta pe strazi asa, de capul lor. Si mai cred ca cei care ii hranesc ar trebui sa si-i asume, sa ii duca la doctor, sa ii ia acasa si sa ii iubeasca, adica sa fie responsabili pentru ei.

Totusi, ii admir pentru inteligenta si pentru felul in care s-au adaptat la viata urbana. Mi s-a intamplat de cateva ori sa ma conduca un blanos pana in fata biroului, apoi sa faca pe indiferentul si sa treaca mai departe. Blondul acesta simpatic m-a cucerit din prima clipa. Daca aveam spatiu si timp pentru el, il rugam sa fie catelul meu, chiar daca cineva cu gherute ascutite (nu dau nume :D) ar fi protestat vehement.

Daca doriti un prieten blanos, inainte sa mergeti la un pet shop, aruncati o privire si pe site-urile cu adoptii de animale, sau chiar in jurul vostru, poate va indragostiti de vreun pufos sau de vreun chelios. Mi-a sarit in ochi acest site (http://www.adoptiicaini.ro) dar, cred ca sunt foarte multe pe net. Si, pet shop-urile de la mine din cartier mereu au pisici “pe stoc”

Noi asa ne-am facut cu motan. Ne plimbam printr-un pet shop, fara gandul de a ne asuma responsabilitatea pentru vreun animalut, cand intr-o cusca era domnul B, cu inca doua fetite. Si, a bagat labuta printre gratii, ne-a batut pe umar si parca a zis gataaaaa, vin cu voi acasa, al vostru sunt. El ne-a ales si a fost cea mai buna alegere.

El este domnul B, stapanul casei:

animale domestice