MENA.RO

Blog despre produse artizanale si decoratiuni

Carti frumoase pentru zile mohorate: „Sint o baba comunista – Dan Lungu”

Oameni foarte dragi mie au vorbit cu Mos Craciun si anul acesta, pe langa alte cadouri frumoase, mi-au pus sub brad si cartea lui Dan Lungu – Sint o baba comunista. Scrisa cu i, ca pe vremea copilariei mele. Cei care au trait in perioada comunismului,  cei carora mirosul de portocale  le aminteste de perioada Craciunului, cand veneau parintii cu pachetelele de la fabrica, cu cateva portocale, guma tigarete si napolitane Gigel, sigur le va merge la suflet, pentru ca, e o carte in care te regasesti.Eu am citit-o pe nerasuflate si, pot spune ca mie mi s-a parut geniala. Mi-a placut mai mult decat „Baiuteii” lui Filip si Matei Florian, pe care o declarasem cartea cea mai cea, care m-a uns cel mai mult la suflet.

Este vorba despre intamplari de „atunci”, personajul principal al cartii fiind Emilia Apostoae, o pensionara de „acum”, care cea mai mare parte din viata si-a trait-o in comunism, pe vremea cand nimic nu se gasea dar toata lumea avea. Cartea este scrisa cu umor, ne face sa ne intoarcem in timp si sa zambim, amintindu-ne de vremuri trecute. Dupa ce am terminat-o de citit, mi-a venit in minte cantecelul  ” Noi in anul 2000…cand nu vom mai fi copii…” si mi-am dat seama ca am avut o copilarie frumoasa, asa cum a fost ea, cu cozi la lapte, portocale doar de sarbatori, cico de kiwi de la alimentara si uneori pepsic, bomboane imbracate in cacao, rochite cu gargarite verzi si rosii, sabii facute din brazii de sarbatori, tuburi de cornete si…cate si mai cate minunatii.

Cartea o puteti cunmapra de la editura Polirom, face parte din Top 10+  si, este numai buna de oferit mamelor, bunicilor, tatilor sau altor oameni dragi care au trait vremurile de dinainte de Revolutie.

Mi s-a parut genial un capitol din cartea lui Dan Lungu, si anume acela cu Marele Barbat si Savanta:

Carti despre perioada comunismuluiSursa foto: www.realitatea.net

Cica intr-o zi Ceausescu,  Marele Barbat, s-a trezit catranit rau. Dar rau de tot, bre omule, nu asa. Sedea incruntat si mormaia balbait. Il cam dureau salele si visase nasol. Leana, cu parul valvoi si in camasa de noapte, manca seminte si scuipa cojile elegant in pumn. La radio, o tovarasa vorbea despre rolul simtului civic in dezvoltarea democratiei  socialiste in societatea  socialista multilateral dezvoltata si inaintarea Romaniei  spre noi culmi de cultura si civilizatie pe drumul luminos spre comunism.

–          ­Ce-i cu tine, Nicule, ce ai? Ce-i cu fata asta de sedinta de partid? Intreaba Leana, tovarasa de munca si de viata a Marelui Barbat.

–          Mdeh, si eu ca omul…face el scarpinandu-se mai jos de pantece.

Acu’ doamnele sa ma scuze,  da’ li se mai intampla si Marilor Barbati, nu numai noua, astora, parlitii.

–          Grijile tarii? zice Leana, dind radioul mai incet.

–          Nt!

–          Nesuferitul de Gorbaciov?

–          Nt!

–          Te-a suparat ala mic? Ca acu-i mananc urechile…

–          Nici!

–          Hai, zi, nu ma mai fierbe! face Savanta, scuipand cojile pe jos de nerabdare.

–          Daca-mi dai si mie niste seminte, iti spun!

–          Iete-te, repede la semincioare…ce nu-ti faci rost? Astea e ale mele!

–          Hai, Lenus, nu fi calica!

–          Nici o Lenus!

–          Iepuraaas…..

–          Nici un iepuraaas!

–          Tigancusaaaa….

–          Auzi, stii ce, esti nesimtit. N-ai cherestea, zau, zice Leana, atinsa la origine.

–          Ei, hai Lenus, chiar nu stii de gluma? Zice Ceasca, s-o imbuneze.

–          Aaa, am uitat, se plesneste ea peste frunte de tremura paharele in vitrina, eu deja  eram suparata pe tine de doua zile…

–          Pai cum asa, tovarasa?

–          Pai, da! Ca ma duci cu vorba. Mi-ai promis cizme de crocodile de a-haaa, si ciuciu.

–          Baaai, ca bine zici, isi aminteste Marele Cirmaci. Dupa-amiaza tragem o fuga in Egipt si se rezolva, nici o problema.

–          Pe cuvantul tau?

–          Pe cuvantul meu de pionier!

–          Ne-ne-ne, smechere! Care pionier?

–          Sa moara mama, de nu!

–          Asa, mai vii de-acasa! De care seminte vrea domnul, de dovleac sau de floarea- soarelui? Avem pe-alese, tovarase. S-a facut productia anul asta, slava Domnului!

Se aud batai in usa si Marele Barbat isi trage repede nadragii. Stofa ca lumea, englezeasca, nu salopeta ca asta a noastra, a pirlitilor. Se luasera cu palavrageala si trecuse vremea pe nesimtite. Leana ascunde repejor semintele sub patura si isi da cu mainile raschirate prin par. Frumoasa de-ti vine sa te ascunzi. Oleaca mai rasarita ca Muma-Padurii.

–          Care esti acolo, ba? Bobule, tu esti? striga el.

–          Nu, tovarase Presedinte. Sint eu, generalul Avramescu, raspunde ala prin usa.

–          Si care-i baiul?

–          Va asteptam la sedinta Consiliului de strategie pe termen mediu si lung, tovarase Comandant Suprem al Fortelor Armate.

–          Asteptati, ba, ca de asta luati bani cu galeata!

–          Am inteles, sa traiti!

–          Ca bine i-ai mai spus-o, barbate! Face Leana si da radioul mai tare.

Acu’ era partea care ii placea cel mai mult, cand intervin ascultatorii. Ei tre’ sa povesteasca ce fapte civice au facut in ultima vreme. Leana-i cu urechile cat castroanele. Prin telefon, o tovarasa se marturiseste:

–          Sint un om al muncii si locuiesc in Craiova…

–          Auzi, Nicule, o olteanca de-a ta! Hai sa vedem ce spune, draga, ii striga Leana.

–          Zilele trecute ma aflam in Bucuresti sa rezolv o problema personala. In zona hotelului Intercontinental, am gasit un portmoneu…

–          Asa, si? Intreaba tovarasa de la radio.

–          Bineinteles, l-am ridicat si m-am uitat inauntru. Acolo se gasea suma de cinci mii de lei si doua mii de dolari…

–          Baftoasa, olteanca! Exclama Leana. Eu n-am gasit un capat de ata in viata mea.

–          Din actele de identitate, rezulta ca proprietarul se numeste Anton Carasel si locuieste in Bucuresti pe strada Izvoarelor, nr. 46, bl. A6, sc C, ap. 3, parter…

–          Asa, si? Ce ati dori sa faceti in acest caz?

–          Pai… pai as dori tare mult sa-I dedic o melodie frumoasa tovarasului Carasel…

–          Auzi, Nicule? Tu niciodata nu mi-ai dedicate o melodie… zice ea trista.

Da’ nea Nicu n-avea el timp de ars gazul, ca-l astetau oamenii aia, generalii. Asa ca o indemna pe Leana sa-si arunce niste toale pe ea, sa nu umble ca paparuda. Cind sa iasa, generalul Avramescu la usa. Cica dupa sedinta trebuia neaparat ca tovarasul Comandant Suprem sa stea de vorba cu un jurnalist occidental, ca umbla asta de-o saptamana dupa el cu limba scoasa.Dar n-apuca Marele Barbat sa spuna nimic, ca tovarasa de munca si de viata, cu capsa pusa, il si repede pe cel cu epoleti:

–          Tovarase general, o problema de maxima urgenta  ne cheama in Egipt. Ramaneti pe pozitii si asteptati noi ordine.

Dupa ce generalul iese cu coada intre picioare, Leana zice bosumflata:

–          Bai Nicule, a ajuns toate curvele sa aiba cizme de crocodil, numai eu nu.  Zi si tu!

Ce sa mai zica Marele Barbat? S-au urcat intr-un avion si da-i  intins spre  Egipt. Pe drum, Leana era deja mai vesela. A scos din poseta un pumn de seminte si a inceput sa rontaie cu spor. A rupt doua pagini din Capitalul lui Marx, care era acolo, la indemana, lectura de agrement, si a facut la marele fix doua cornete.

–          Uite-asa se fac cornetele, tovarase, arta si meserie. E ca mersul pe bicicleta, nu se uita niciodata!

Intr-unul a pus semintele de dovleac, iar in celalalt  de floarea-soarelui si i le-a oferit:

–          Ia de-aci ca acusica se termina!

Dar Marele Barbat n-avea chef de rontait. Visul de peste noapte il nelinistea. Un vis nerod si tocmai de aceea tulburator. Asa ca i l-a povestit si Savantei. Se facea ca el era in muntii patriei la vanatoare. Era soare, frumos, dar vanat canci. Si, cum mergea el asa, ca belferul, pe la umbra racoroasa a brazilor, apare un barbos, inconjurat de o ceata de nespalati. Puteau de nu era urma de tantar prin preajma. Si l-au legat nespalatii aia fedeles si l-au dus intr-o pestera luminata cu faclii, cum a vazut el mai demult intr-un film. Acolo ei s-au pus pe halit friptane si la baut vinuri, iar lui ii aruncau numai oasele. Dupa ce s-au ghiftuit cum scrie la carte, a venit unul care l-a dezlegat si l-a inghiontit pana in fata barbosului. Asta ii zice:

–          Eu sunt Burebista, tu cine esti, straine?

–          Eu sunt Ceausescu. Nicolae Ceausescu.

Nespalatii incep sa rada porceste.

–          Tu, straine, esti cel caruia I se spune Geniul Carpatilor?

–          Eu sunt, Burebista!

Nespalatii se tin cu mana de burta. Se tavalesc pe jos de ras.

–          Sigur?

–          Sigur!

–          Atunci, daca tu esti Geniul Carpatilor, eu sunt Scufita Rosie! zice barbosul.

Si totul se prabuseste, in hohotele nespalatilor.

Dintre toate, cel mai mult il supara pe Ceasca chestia cu Scufita Rosie. Macar de-i spunea “Nu te cred “ sau “Hai sa ne luptam vitejeste”, ar mai fi inteles, dar asa…

–          Io zic ca esti descintat, spune Savanta. Te duc eu la o baba sa-ti dea  carbuni stinsi in apa neinceputa si-o sa dormi ca pruncul. Numai trandafiri o sa visezi…

–          Si face si pentru sale?

–          Si pentru amigdalite, daca vrei…

–          Da’  tu, Lenus, asa, intre noi…Vorba aia, esti  nevasta-mea…Tu ce crezi? Sint eu geniul Carpatilor sau nu?

–          Pai…

–          Da’ cinstit! Te rog eu frumos…

–          Pai, de ce nu, Nicule? Ce defect ai? Doar nu esti mai prost ca altii…

Si-au atipit amnadoi fericiti.

Cind se trezesc, Leana, uitandu-se pe geam, se minuneaza:

–          Pfiii! Nicule, ia te uite ce riuri frumoase are patria noastra…

–          Alea-s sosele, Lenus.

–          Ba-s riuri!

–          Ba sosele!

–          Riuri!

–          Sosele!

–          Riuri!

–          Sosele!

–          Eu zic sa-l intrebam pe pilot, zice Leana. Tovarase capitan, ce e pamblicile alea serpuitoare care se vede acolo jos?

–          Permiteti sa raportez, sunt cozile la alimente, tovarasa!

–          Ei, vezi ca n-ai avut dreptate? Se bucura nea Nicu.

–          Da’ nici tu!

Cum au ajuns in Egipt, s-au apucat de cautat cizme de crocodil. Trece o zi, trec doua, trec trei. Nimic. Generalii, cu decoratiile cat talangile de la oi, stateau si ii asteptau in sala de sedinte. Avramescu nu mai rezista si il suna pe pilot.

–          Tovarase capitan, ce se intampla acolo?

–         Tovarase general, permiteti sa raportez. Totul e sub control, dar nu pot spune cand ne intoarcem. In fiecare zi, Tovarasul si Tovarasa merg la un rau care se numeste Nil – Nicolae, Ion, Liviu. Tovarasul se dezbraca la chiloti si se baga in apa, iar Tovarasa ramane pe mal in deplina siguranta. Tovarasul prinde crocodili, ii ridica deasupra capului si intreaba: “Leana, astia au?”. “N-au, Nicule!”, raspunde Tovarasa. Si asa de trei zile.

–          Bine, tovarase capitan! Acum faceti urmatoarele. Mergeti la primul magazin de marochinarie,  cumparati o pereche de cizme de crocodil marimea 39, pe care le lasati pe mal in locul in care merg tovarasii. Nu uitati sa scrieti si un bilet cu: ”Din partea poporului egiptean prieten”.’Nteles?

–          Am inteles, sa traiti!

A patra zi, Leana si Nicu s-au intors fericiti. Un adevarat chilipir, ce mai! Nu se asteptasera la asa o primire din partea poporului egiptean. Se gandeau chiar sa faca o vizita oficiala de multumire. Totusi,  Marele Barbat nu era pe deplin linistit. Inca il mai framanta visul acela nerod.  Asa ca il cheama pe Avramescu si-i spune:

–          Tovarase general, biroul asta…biroul asta al meu e cam gol. As vrea sa pun un tablou acolo… cauta-mi un pictor bun…de incredere.  Poate Sabin Balasa… As vrea sa-mi faca ceva special…ceva deosebit…Ma gandesc…ma gandesc la un Burebista, deghizat in Scufita Rosie…

Asta-i, bre omule!

Si- am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Cin’ nu crede sa n-asculte.

mena